4 noiembrie 2017 - Conferința Națională intitulată „Acces si participare la educație”

23167654 541991536152344 2871304646702121443 N      In data de 4 noiembrie 2017, în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, a avut loc conferința națională  intitulată „Acces si participare la educație”.  Acest eveniment face parte dintr-o serie de inițiative care se vor derula sub egida Centrului de Cercetare și Promovare a Echității în Educație (CCPEE), în colaborare cu Asociaţia RENINCO România.

     Scopul conferinței este de a construi punți de legătura între cercetările realizate în cadrul Scolii Doctorale si diferitele categorii de profesioniști si decidenți din domeniu, pentru a creste gradul de conștientizare asupra problematicii echitații în educație. Conferința a fost  organizată în jurul cercetărilor si rezultatelor obținute de studenții doctoranzi, invitându-i pe participanți la un real schimb de idei si de experiențe de cercetare. Panelurile si atelierele de lucru  planificate vor oferi oportunitatea contactului cu realități ale sistemului de educație, cu studii de caz si rezultate ale celor mai noi cercetări, încurajând schimburile de informații si de idei între participanți. Evenimentul s-a bucurat de prezenta specialiștilor din domeniu implicați în domeniul echitații educaționale: profesor universitar Emil Păun (Universitatea din București), profesor universitar Ecaterina Vrăsmaș (Universitatea din București), profesor universitar Bogdan Logofătu (Universitatea din București), profesor universitar Traian Vrăsmaș (Universitatea Ovidius - Constanța/Asociația RENINCO România). La cele două paneluri au participat 10 doctoranzi, care au prezentat în sinteză rezultatele cercetărilor efectuate.

     Conferința reprezintă cea mai recentă inițiativă a Centrului de Cercetare și Promovare a Echității în Educație (CCPEE). Printre evenimentele desfășurate anterior se evidențiază: Dezbaterea ,,Există discriminare în școală?; Seminarul „Colaborare si cooperare pentru echitatea în educație”; și Dezbaterea „Echitatea în educație”.  

     Agenda evenimentului precum și alte informații referitoare la acest eveniment pot fi regăsite pe site-ul: https://echitateineducatie.wixsite.com/ccpee/conferinta