Concluzii ale conferinței naționale „Acces şi participare la educație pentru persoanele cu dizabilităţi”

 .

          În data de 26-27 octombrie 2018, a avut loc la Bucureşti, conferința
națională intitulată „Acces si participare la educație pentru persoanele cu
dizabilităţi”. Acest eveniment a fost organizat de către Asociaţia RENINCO
România în parteneriat cu Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România şi
Centrul de Cercetare și Promovare a Echității în Educație (CCPEE) din cadrul
Universităţii Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.
Evenimentul a reunit timp de două zile peste 100 de persoane, specialişti în
domeniul educaţiei, reprezentanţi ai instituţiilor centrale: Parlamentul României,
Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale,
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei,
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Grupul Român pentru
Educaţie Incluzivă RENINCO, asociaţii non-guvernamentale din domeniul
dizabilităţilor, universităţi, părinţi, directori de şcoli şi profesori, care sunt
preocupaţi de accesul şi participarea persoanele cu dizabilităţi la educaţie, un
drept fundamental pentru recuperarea şi incluziunea acestor persoane.
În prima zi a conferinţei, reprezentanţii autorităţilor centrale au prezentat şi
dezbătut aspecte actuale privind progresul şi obstacolele întâmpinate din
perspectiva legislativă, strategii guvernamentale şi directive europene în ceea ce
priveşte accesul şi participarea persoanelor cu dizabilităţi la educaţie.
2
       O contribuţie importantă adusă acestei manifestări, a avut-o Grupul Român pentru Educaţie Incluzivă (GREI) RENINCO, care a analizat din perspectiva academică modul în care se reflectă accesul şi participarea persoanelor cu dizabilităţi la educaţie, prin studii şi analize recente, însoţite de recomandările experţilor din grupul GREI: prof.univ.dr.Alois Gherguţ -Universitatea Al.I.Cuza din Iaşi, prof.univ.dr.Traian Vrăsmaş-Universitatea Ovidius din Constanţa, prof.univ.dr.Adrian Roşan-Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, prof.univ.dr.Daniel Mara-Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, prof.univ.dr. Ecaterina Vrăsmaş, prof.univ.dr.Livius Manea şi prof.univ.dr. Doru Popoviciu–Universitatea din Bucureşti,conf.univ.dr.Karla Barth – Universitatea din Oradea.
Recomandările expuse în cadrul panel-ului la care au participat experţi GREI vor fi sumarizate în cadrul unui Manifest pentru o Educaţie Incluzivă, ce va fi lansat la o data ce o vom anunta.
           Temele centrale analizate în cadrul celor trei ateliere desfăşurate în a doua zi a conferinţei au fost: legislaţie, monitorizarea accesului şi participării la educaţie, asigurarea şi evaluarea practicilor la nivelul şcolilor, claselor, structurilor şi serviciilor educaţionale.
Concluziile reieşite în urma acestei conferinţe, reafirmă şi întăresc rolul pe care fiecare membru al comunităţii, şi în special şcoala, sprijinită de actorii locali, îl au în a facilita şi garanta accesul şi participarea la o educaţie inclusivă de calitate pentru persoanele cu dizabilităţi, începând cu prima formă de învăţământ, creşa –grădiniţa, şi până la facultate.
Astfel practicile din grupa de copii, clasa de elevi, grupe studenţi, din grădiniţe, şcoli, licee şi universităţi, care dau rezultate bune ar trebui cunoscute, multiplicate şi adaptate astfel încât să fie asigurată o reală participare la educaţie din perspectiva incluziunii a tuturor persoanelor cu dizabilităţi, atât într-un cadru instituţional, formal cum este şcoala, cât şi într-un cadru informal şi non-formal.
Legislaţia ar trebui să fie unitară şi corelată în ceea ce priveşte utilizarea terminologiei, respectarea ei şi ajustarea acolo unde se constată ca aceasta crează bariere birocratice, şi nu sprijină dezvoltarea de servicii educaţionale de sprijin necesare persoanelor cu dizabilităţi, în ceea ce priveşte accesul şi participarea la educaţie.
În ceea ce priveşte monitorizarea acesului şi participării la educaţie a persoanelor cu dizabilităţi, acest lucru nu atinge idee de monitorizare a progresului persoanei cu dizabilităţi, ci tranziţia acesteia prin şcoală. În prezent nu există instrumente de monitorizare care să reflecte acest progres personalizat din perspectiva calităţii serviciilor educaţionale primite, ci doar raportări cu caracter general, pentru statistici.
3
          Monitorizarea este ambiguă deoarece nu este clar, cui îi revine această responsabilitate, lipsa de cooperare din partea părinţilor poate îngreuna acest proces.
Un aspect important îl reprezintă resursa umană, respectiv personalul de specialitate din cadrul serviciilor educaţionale de sprijin care este limitat şi normat la efective mari de elevi, neputând să acopere nevoile din teritoriu, şi care limitează capacitatea unităţilor de învăţământ de a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilităţi în ceea ce priveşte accesul şi participarea la o educaţie incluzivă de calitate.
O altă problemă o reprezintă lipsa de viziune şi coordonare la nivel central şi local în ceea ce priveşte acordarea serviciilor educaţionale de sprijin recomandate în comunitate. Aceste servicii sunt insuficiente, raportate la numărul tot mai mare de elevi cu dizabilităţi şi cerinţe educaţionale speciale, care au nevoie de sprijin educaţional. Este necesară o mobilizare a resurselor în vederea dezvoltării acestor servicii necesare pentru a asigura o educaţie incluzivă la nivelul fiecărei comunităţi.
         O soluţie propusă ar fi adoptarea Indexului pentru incluziune la nivelul fiecărei şcoli, şi operaţionalizarea unor indicatori specifice pentru monitorizare, şi modificări legislative care vizează existenţa unor echipe multidisciplinare la nivelul fiecărei şcoli, care oferă servicii educaţionale de sprijin necesare şi personalizate pentru persoanele cu dizabilităţi.
În ceea ce priveşte şcoala românească există o mare presiune pe aspectele care vizează foarte mult performanţa academică, cu o centrare exclusivistă pe achiziţia de cunoştinţe şi mai puţin orientată pe obţinerea de abilităţi de viaţă. În acest context, adaptarea curriculară deşi este esenţială şi prevăzută în legsilaţie, acesta nu se regăseşte la nivel de practici educaţionale decât într-o foarte mică măsură, datorită faptului că profesorul de sprijin, consilierul şcolar, logopedul, lucrează cu efective mari de elevi peste capacitate, neputând acorda un sprijin educaţional real elevului, profesorului de la clasă şi părintelui, finalitatea fiind doar completarea de rapoarte birocratice, fără a avea în vedere calitatea actului educaţional , adaptarea curriculară şi progresul elevului. Din acestă perspectivă sunt necesare modificări legislative la nivel de normare a specialiştilor din cadrul serviciilor educaţionala de sprijin, astfel încât educaţia oferită să fie incluzivă şi de calitate.
Totodată în cadrul conferinţei s-a punctat importanţa echipei multidisciplinare şi crearea unui mediu constructiv de dialog la nivelul şcolii pentru punerea în practică a principiilor şi acţiunilor orientate către o educaţie incluzivă de calitate pentru toţi copiii din şcoală.
În concluzie, rolul pe care fiecare profesor şi director de şcoală îl are de îndeplinit în a asigura accesul şi participarea persoanelor cu dizabilităţi în
4
     şcoală, este primordial. Atitudinea, părerile, convingerile profesorilor sunt
elemente forte catalizatoare pentru crearea şi menţinerea unui mediu de educaţie
incluzivă, în care fiecare copil este valorizat, respectat şi sprijinit să înveţe în
ritmul lui, în baza unor planuri personalizate de învăţare, astfel încât aceştia să
îşi atingă potenţialul maxim şi să fie pregătiţi pentru viaţă.
Profesorul este cel care imprimă atitudinile pozitive la nivelul şcolii, comunităţii
faţă de incluziunea persoanelor cu dizabilităţi, prin propriul exemplu şi
implicare la nivel profesional şi social. Un aspect cheie în a menţine aceste
atitudini pozitive generatoare de practici educaţionale incluzive, este reprezentat
de formarea iniţială şi continuă a profesorilor, şi aici un rol important în calitatea
formării iniţiale a profesorilor îl au universităţile, cât şi alte entităţi care asigură
programe de formare continuă la un nivel înalt calitativ.
Acestă conferinţă face parte din demersurile Asociaţiei RENINCO România
pentru promovarea educaţiei incluzive şi de mobilizare a tuturor actorilor
sociali, pentru punerea în practică a acestei educaţii.
Daniela Tontsch, preşedinte Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România-
CNDR.
      “ M-am bucurat să fiu două zile în compania membrilor Grupului Român pentru
Educație Incluzivă-GREI, grup de consultanţi ai asociaţiei RENINCO România.
GREI promovează şi susţine dezvoltarea politicilor şi practicilor incluzive în
şcoala românească. Grupul GREI are în componență persoane din universități,
instituții publice, școli, organizații, care au decis să împărtășească din experiența
și cunoștințele proprii din domeniile educație și social, validate în timp prin
realizări profesionale, celor care știu că fiecare copil are dreptul la educație,
indiferent de particularitățile sale de dezvoltare și învățare și au nevoie de
intervenție directă și sprijin. “
Concluzii ateliere conferinţă:
concluzii ateliere
(1).pdf
         Detalii: preşedinte prof.dr.univ.Ecaterina Vrăsmaş, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..
___________________________________________________________
Asociaţia RENINCO România, este membru fondator CNDR, fiind prezentă de 25 ani în
România, contribuind la promovarea educaţiei incluzive şi la îmbunătăţirea reglementărilor
legislative pe domeniul educaţiei, a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi, cu CES, la formare
continuua a cadrelor didactice şi a părinţilor, precum şi la elaborarea de studii şi cercetări în
domeniul educaţiei.