Comunicat de presă

Bucureşti, 2 Aprilie 2014

Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Niels Muižnieks,

la dezbaterea CRJ privind accesul la justiţie al persoanelor cu dizabilităţi mintale: ”România are nevoie de introducerea Mecanismului Naţional de Prevenire”

România trebuie să urgenteze introducerea Mecanismului Naţional de Prevenire, a atenţionat Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, prezent, pe 1 Aprilie 2014, la dezbaterea privind accesul la justiţie şi respectarea drepturilor copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi mintale instituţionalizaţi, organizată de Centrul de Resurse Juridice.

”Reafirm convingerea că România are nevoie de introducerea Mecanismului Naţional de Prevenire, care trebuie iniţiat şi finanţat de către autorităţi, dar implementat ca un organism independent, care să conducă la respectarea Protocolului Opţional la Convenţia Împotriva Torturii şi să vegheze la respectarea Convenţiei pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi”, a declarat Comisarul.

Afirmaţia a fost făcută în contextul lansării de către Centrul de Resurse Juridice a sintezei observaţiilor din timpul vizitelor de monitorizare în 30 de centre rezidenţiale în care sunt închise persoane – copii  şi tineri - cu dizabilităţi mintale. În urma vizitelor au fost constatate grave încălcări ale drepturilor persoanelor închise în astfel de instituţii, de la tortură, tratamente inumane şi degradante, îngrădirea accesului la justiţie, nesoluţionarea plângerilor formulate de către persoanele închise, până la neinvestigarea cazurilor de deces, accesul restrîns şi în unele cazuri inexistent la reabilitare socială şi îngrijiri medicale în comunitate.

În urma neregulilor constatate, CRJ a depus trei plângeri penale. Toate aceste probleme au fost expuse în faţa Comisarului de către experţii CRJ în monitorizare.

”Una din cele mai dificile vizite a fost la Centrul pentru tineri şi vârstnici din Aldeni, Buzău. Aici, peste 100 de beneficiari erau supravegheaţi de 5 angajaţi, personalul era subdimensionat, oamenii erau suprasedaţi. 9 persoane în trei paturi, închise cu cheia într-o cameră, erau suprasedate, puteau doar să respire. În 3 paturi erau 6 oameni, sedaţi, legaţi de mâini şi de picioare cu sfoară. Convenţia ONU reglementează standarde, însă acestea sunt încălcate adesea în România. Ne-am permis să depunem un denunţ în urma situaţiei găsite la Aldeni. Deşi vorbim de tortură, abia după o lună şi jumătate procurorul a început urmărirea penală în acest caz. Procurorul nici nu s-a deplasat în Centru, a trimis doar un poliţist, care are mandat limitat şi nu poate audia toate persoanele implicate în acea situaţie. De aceea, ne întrebăm în ce măsură

aceste persoane au acces real la justiţie”, a povestit în cadrul dezbaterii Silvia Tăbuşcă, expertul CRJ în Monitorizare şi cadru didactic universitar.

„Îmi pare rău de ce a spus colega dvs. legat de reacţia întârziată a procurorului în cazul de la Aldeni. Mă implic personal în cele trei plângeri penale depuse de CRJ. Cred că noi trebuie să devenim avocaţii acestor copii. Vă asigur că Ministerul Public acordă o atenţie deosebită cazurilor în care sunt implicate persoane cu dizabilităţi, însă ne confruntăm cu un număr foarte mare de dosare, ne apropiem de două milioane de dosare pe an”, a spus Bogdan Licu, Prim- adjunctul Procurorului General al României.

”Atrag atenţia asupra modului în care ajung copiii în instituţii pentru persoane cu dizabilităţi. La un Centru din Băbeni, Vâlcea, de exemplu, un tânăr fusese trimis de la un centru de plasament la acest centru pentru persoane cu dizabilităţi mintale, în urma unui conflict, ca măsură punitivă. Majoritatea copiilor din acel centru nu ar trebui să meargă într-o şcoală specială. Un alt caz: unei tinere i s-a spus că trebuie să fie mutată într-un centru pentru tineri cu dizabilităţi mintale şi nu a avut nicio posibilitate să conteste acest lucru deşi ar trebui să aibă acest drept. A fost mutată într-o singură seară. La Spitalul de Psihiatrie Voila, Câmpina, o fetiţă, de 7 ani, nu avea nicio dizabilitate, ci doar o nevoie socială. Fetiţa a spus că a ajuns acolo după ce s-a certat cu învăţătoarea şi aceasta i-a spus să meargă la şcoala specială din spital acolo unde se află şi sora sa. E o problemă modul în care aceştia ajung în aceste centre şi imposibilitatea de a contesta acest lucru”, a spus Horaţiu Rusu, expertul CRJ în Monitorizare şi cadru didactic universitar.

Elena Tudor, directorul Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a arătat în cadrul dezbaterii că sunt ”regretabile situaţiile prezentate de CRJ”. ”Legat de mutarea copilului, legislaţia e clară, instanţa decide. Dar chiar dacă există o legislaţie aliniată cerinţelor e loc de mai bine şi noi am fost deschişi la orice propunere. E o problemă legată de implementarea legislaţiei”, a spus Elena Tudor, amintind că din acest an Autoritatea pentru drepturile copilului şi , ce urmează a fi înfiinţată, va avea o structură de control al respectării drepturilor copilului.

”Sper ca această instituţie să aibă în fruntea sa un director specializat în drepturile copilului. E o veste bună înfiinţarea acestei instituţii însă, e important ca instituţiile în sine să funcţioneze cum trebuie”, a comentat Comisarul. 

În contextual încălcării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi mintale arătate de CRJ, Comisarul a subliniat importanţa organizaţiilor neguvernamentale în apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi instituţionalizate, amintind astfel de cazul CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României, aflat la Marea Cameră a CtEDO.

”Dacă ONG-urile nu pot apăra în justiţie persoanele închise în instituţii, atunci oricând pot avea loc abuzuri. Accesul la justiţie pentru aceşti oameni este foarte important şi de aceea am vrut sa intervin în numele unei terţe părţi în procesul CRJ în numele luui Valentin Câmpeanu împotriva României, la Marea Cameră a CtEDO.  Trebuie să îndepărtăm toate barierele legate de accesul

la justiţie şi sperăm într-un rezultat pozitiv la Marea Cameră. Felicit CRJ pentru cazul Valentin Câmpeanu. Sunteţi adevăraţi avocaţi ai demnităţii”, a afirmat Comisarul.

Dezbaterea CRJ a fost o oportunitate şi pentru colegii din alte ONG-uri să puncteze problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi mintale şi familiile acestora.

Iată câteva dintre declaraţiile din cadrul dezbaterii:

„Noi închidem centrele de plasament, dar cei mai mulţi tineri scoşi de acolo rămân în protecţia statului şi după 18 ani. De exemplu: un tânăr de 16 ani intră într-o casă de tip familial, dar la 18 ani, din cauza separaţiei bugetare – bugete destinate copiilor şi adulţilor, aflate la instituţii diferite - urmează să fie scoşi din casa de tip familial şi replantaţi într-un centru de tip vechi. Aceasta practică trebuie încheiată. O altă problemă este legată de blocarea angajărilor pe posturi din 2009. Asta face ca în acest moment să avem un deficit de 14.000 de angajaţi în sistemul de protecţie a copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi. Asta duce la lipsă de ocrotire şi îngrijire, în contactul direct cu tinerii şi copiii”, a spus Ştefan Dărăbuş, director general al Hope and Homes Romania.  

„În ceea ce priveşte sistemul de plângeri, noi am făcut lucrurile simple: oamenii sunt liberi să spună ce gândesc, e o problemă dacă nu sunt nemulţumiţi. Cei pe care i-am scos din instituţii au acces oricând în a-şi spune părerea. Însă niciuna dintre persoanele pe care le-am luat din instituţii nu ştiu să scrie şi să citească. Atunci la ce ne foloseşte condica de reclamaţii? Dacă nu privim persoanele cu dizabilităţi în contextul drepturilor sale, nu facem nimic”, a spus Cerasela Predescu, manager general, Pro ACT Suport.

„În rândul persoanelor cu dizabilităţi mintale continuă discriminarea la locul de muncă. În România, specialiştii stabilesc întotdeauna ce e bine pentru beneficiar, care nu e consultat sau implicat în decizia privind recuperarea sa”, a spus Amedeea Enache, director executiv al Fundaţiei Estuar.

„Există familii din mediul rural, cu mulţi copii, dintre care unul sau doi cu dizabilităţi. Îi cresc până la 6-7 ani, după care sunt sfătuiţi de Direcţiile pentru protecţia copiilor să îi instituţionalizeze.Sunt mutaţi de la un centru la altul, până când părinţii le pierd urma”, a spus Mădălina Turza, Preşedinta Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.

”Eu solicit şcolii lucrurile pe care le prevede legislaţia, iar şcoala nu reacţionează decât incriminându-mă că solicit prea multe. Solicit să fiu implicată în planul de recuperare, dar sunt constant refuzată. Mi se spune că nu am căderea să fac afirmaţii asupra a ceea ce se întâmplă. Nu există un mecanism prin care părinţii să îşi spună părerea. Singura alternativă este să dăm în judecată Ministerul Educaţiei. Vreme de 10 ani mă lupt să îmi spun părerea. Singurul vinovat a fost copilul meu pentru că nu are capacitatea să răspundă programei”, a spus Liuba Iacoblevpreşedinta Asociaţiei Autism României.